De ce este necesară transcrierea actelor de stare civilă emise în străinătate
Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite la autorităţile străine, au putere doveditoare în România numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române.

Aparţinatorul unui cetăţean român care a decedat in străinătate, ARE OBLIGAŢIA, ca în termen de 6 LUNI, să ceară transcrierea certificatului/ extrasului de deces la Primăria de domiciliu al solicitantului.

1. Ce trebuie făcut    în străinătate
  • urmare a încetării din viaţă a unui cetăţean român, în străinătate, în prima fază, se va înregistra fapta la autorităţile competente din ţara în care s-a produs
  • certificatul/ extrasul de deces va cuprinde, obligatoriu, datele decedatului precum şi ale părinţilor acestuia;
  • IMPORTANT, la primirea certificatului/ extrasului de deces, acesta SE VA CITI, astfel încât informaţiile înscrise în acest document să corespundă întocmai cu datele de identitate corecte ale defunctului.
  • !!! Dacă constataţi că există greşeli insistaţi la emitent să le corecteze
  • certificatul/ extrasul de stare civilă va fi APOSTILAT la autorităţile competente ale statului care a încheiat căsătoria (în străinătate), pe cheltuiala şi efortul persoanelor interesate (vezi  aici  informaţii  referitoare  la  APOSTILLE).
Dacă sunteţi în posesia unui extras multilingv eliberat conform Convenţiei de la Viena din 08.09.1976 nu mai este nevoie de apostilare şi traducere legalizată.
2. Ce trebuie făcut     în România
Transcrierea certificatelor şi extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului, în baza avizului prealabil al D.J.E.P. Suceava.
  • aparţinătorul/ persoana interesată, în termen de 6 luni, să solicite la Primăria locului său de domiciliu TRANSCRIEREA certificatului/ extrasului de deces.

 

În acest sens se vor face următoarele:

LA  TRADUCĂTOR  AUTORIZAT

  • se traduce în integralitate certificatul/ extrasul de deces, emis în străinătate;
  • certificatul de deces din străinătate se ataşează la traducerea efectuată

LA  NOTARUL  PUBLIC

  • se legalizează:
  • traducer(ea/ile)
  • copia certificatului/ extrasului de deces (integral) - dacă nu s-a procedat conform * ;

LA COPIATOR (Fotocopii)

  • se execută fotocopii de pe:
  • certificatul de naştere şi căsătorie al persoanei decedate;
  • buletinul (cartea) de identitate/ paşaportul defunctului;
  • cartea de identitate a solicitantului.
Acte necesare
(se vor citi cu atenţie indicaţiile de mai sus)

Dacă s-au citit cu atenţie indicaţiile de mai sus, se poate pregăti un opis cu:

  1. Certificatul/ extrasul de deces, CU APOSTILLE, emis de autorităţile competente din străinătate, care să cuprindă datele corecte ale defunctului – original şi copie legalizată (la notar);
    În cazul în care certificatul de deces este însoţit de formularul standard multilingv reglementat de Regulamentul (UE) 2016 / 1191 al Parlamentului European şi al Consiliului din 06 iulie 2016, nu mai este necesară apostila şi traducerea legalizată a certificatului.
  2. Traducerea legalizată a certificatului/ extrasului de deces, făcută în România, la traducător autorizat şi legalizată la notar – original;
  3. Cartea de identitate privind solicitantul (original şi copie);
  4. Certificatul de naştere şi căsătorie al defunctului (emise în România) - original şi copie;
  5. Buletinul/ cartea de identitate/ paşaportul defunctului;;
Locul depunerii cererii, Program de lucru

Locul

  • mun. Rădăuţi, P-ţa Unirii nr. 2 (primăria municipiului Rădăuţi).
  • nr. de telefon – 0230/566900

Program de lucru cu publicul

  • de LUNI până VINERI, între orele 08.30 – 13.30, cu excepţia sărbătorilor legale.
Termen  de soluţionare
  • transcrierea certificatului de deces se soluţionează, în termen de 30 de zile;
  • în baza numărului de telefon pe care-l indicaţi în cerere, ofiţerul de stare civilă vă invită să ridicaţi certificatele de stare civilă (străin şi naţional);
  • pentru ridicarea certificatului de deces, transcris, este necesară prezentarea certificatelor de stare civilă şi a actului de identitate/ călătorie aparţinând defunctului;
Legislaţie aplicabilă
  • Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată şi actualizată;
  • Hotărârea Guvernului nr. 64/ 2011, pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă;
  • Codul civil, Legea nr. 287/ 2009, republicată;
Important de ştiut

Ce înseamnă noţiunea de a transcrie potrivit dicţionarului

TRANSCRIE, transcriu - a scrie din nou (pe altă foaie) un text fără modificări, a face o copie scrisă; a copia. ♦ A înscrie, a înregistra, a copia un act, o convenC›ie etc. într-un registru public special.
Puteţi face dovada adresei de domiciliu / reşedinţă cu extrasul de carte funciară eliberat online
sus